Ianis Hagi a impresionat în primel sale meciuri la Fiorentina, tânărul mijlocaș oferind trei pase de gol în primele trei amicale, dar apoi a avut o discuție mai aprinsă cu Paulo Sousa. Presa italiană nota în urmă cu aproape două săptămâni că tehnicianul grupării din Firenze a fost extrem de nemulțumit de modul în care s-a prezentat românul la un antrenament și se punea în discuție chiar împrumutul jucătorului la o formație mai mică.
Gazzetta dello Sport informează că tensiunile dintre cei doi au dispărut, iar Hagi jr. l-a convins pe Sousa că merită să fie păstrat în lotul Fiorentinei. Astfel, Ianis a fost inclus de tehnicianul lusitan în lotul echipei ce a făcut deplasarea în cantonamentul din Austria.
Ianis Hagi a semnat în această vară cu Fiorentina un contract valabil pe cinci sezoane. Italienii ar fi plătit 800.000 de euro în schimbul jucătorului în vârstă de 17 ani, iar Viitorul mai poate încasa anumite sume de bani în funcție de performanțele fotbalistului la noua echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER